Cuprins
ToggleMihaela și Ștefan s-au gândit să ceară la camera de producție să părăsească emisiunea Mireasa, dacă peste o săptămână tensiunile vor continua. La finalul emisiei live de Mireasa de pe 2 aprilie 2025, Simona Gherghe a făcut un anunț important.
Simona Gherghe le-a cerut celor doi concurenți să nu mi vorbească despre plaurile de plecare, pentru că aceste lucruri contravin regulamentului emisiunii Mireasa.
„Vrei să ne mai bucurăm de experiență?”, întrebat-o Ștefan pe Mihaela.
„Nu știu dacă avem voie să discutăm despre asta. Dar ca să își răspund: nu. Ți-e frică să zici ceva, m-am simțit așa de prost la untul de arahide. Sunt așa mari tensiuni! Dacă zici prea mult, e rău, dacă nu zici, se interpretează privirile! Mai vedem cum merge situația o săptămână. O săptămână mai răbdăm. Dacă tensiunile sunt și mai mari, mergem la cameră și cerem să plecăm acasă. Mai așteptăm o săptămână dacă se interpretează orice”, a spus Mihaela.
„Mi-am dat reset, revin la ce eram. M-am descărcat”, a spus Ștefan.
După prezentatoarea Mireasa le-a spus celor doi că astfel de discuții pot aduce sancțiuni, Mihaela și Ștefan au spus că vor înceta, precizând că n-au vrut să apeleze nici la psihologia inversă.
La finalul emisiei live de Mireasa de pe 2 aprilie 2025, Simona Gherghe a făcut un anunț important și anume că pe 3 aprilie în casă sosește o nouă concurentă pe nume Ema.
Sursă știre expresspress.ro
Mă numesc Alexandra, iar scrisul este modul meu de a conecta oameni, idei și emoții. Ca redactor la Divamag.ro, îmi place să explorez teme variate, de la tendințe în modă până la povești inspiraționale, și să le aduc cititorilor noștri o doză zilnică de inspirație. Cred că fiecare articol este o șansă de a învăța ceva nou și de a aduce un zâmbet celor care ne citesc.
La DivaMag.ro, credem că fiecare femeie este o divă în propriul ei univers. Platforma noastră este dedicată tuturor femeilor care doresc să-și îmbunătățească calitatea vieții, să descopere cele mai noi tendințe în modă, frumusețe, sănătate și multe alte domenii care contează.
Te putem ajuta? Contactează-ne pentru informații detaliate, asistență sau parteneriate.
© Divamag.ro. Toate drepturile rezervate.