Cuprins
ToggleAdrenaLinia a sunat din nou în casa băieților. De data aceasta, Andi a primit responsabilitatea de o anunța pe Iulia că se află pe ultimul loc în clasament și în consecință trebuie să părăsească emisiunea.
AdrenLinia a sunat, iar Cristian, în calitate de Mire al Săptămânii a răspuns. Cristian a fost rugat să-l dea pe Andi la telefon. Andi a primit misiunea de a o anunța pe Iulia că pleacă din emisiunea Mireasa.
Iulia este cea care părăsește casa Mireasa în ediția de pe 27 februrie 2025, pentru că s-a aflat ultima în clasamentul publicului.
„Eu știam că sunt puternică, rațională și emotivă, dar aici am observat că sunt și mai și. Pot fi și foarte empatică și răbdătoare. Sunt foarte bine. Sunt emoționată și acum, mai ales după acest video, mă bucur tare mult pentru experiența aceasta. Îmi pare rău că nu am găsit bărbatul potrivit pentru mine. Dar îl voi găsi afară. Abia aștept să ajung acasă. Mă așteaptă toată familia”, a spus Iulia.
Roxana, Roberta, doamna Dorina, s-au numărat printre cele care au plâns în emisia live, din cauza plecării Iuliei.
Sursă știre expresspress.ro
Mă numesc Alexandra, iar scrisul este modul meu de a conecta oameni, idei și emoții. Ca redactor la Divamag.ro, îmi place să explorez teme variate, de la tendințe în modă până la povești inspiraționale, și să le aduc cititorilor noștri o doză zilnică de inspirație. Cred că fiecare articol este o șansă de a învăța ceva nou și de a aduce un zâmbet celor care ne citesc.
La DivaMag.ro, credem că fiecare femeie este o divă în propriul ei univers. Platforma noastră este dedicată tuturor femeilor care doresc să-și îmbunătățească calitatea vieții, să descopere cele mai noi tendințe în modă, frumusețe, sănătate și multe alte domenii care contează.
Te putem ajuta? Contactează-ne pentru informații detaliate, asistență sau parteneriate.
© Divamag.ro. Toate drepturile rezervate.